EMIL CIORAN- INTRODUCERE ÎN OPERA FILOSOFULUI EXPRESIONIST


În clasa a 6-a, pe la 13 ani mai specific, norocul a venit odată cu doamna profesoară de română într-o tabără. A pomenit de un filosof a cărui operă abordează moartea, suferința, alienarea omului și-n mintea mea s-a aprins un beculeț odată cu întunericul aparent. 
„Iubirea este o formă de comuniune și de intimtate. Or, ce poate exprima mai bine această formă decât fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuației? ... Exaltarea și vagul în iubire răsar dintr-o presimțire și dintr-o prezență nereflectată în suflet, irațională, a vieții în genere, care crește în tine la paroxism.” (E. Cioran, Pe culmile disperării)


Pe culmile disperării e cartea sa de debut, apărută în 1934, obținând Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. A fost și prima carte a sa deschisă de mine. Carte care m-a făcut să memorez citate, să învăț cuvinte pe care le notam într-o agendă. Eram tare mândră de mine. Uite un obicei ce se vrea a renaște în perioada asta.
„Sentimentul ireparabilului și al iremediabilului, care  însoțește întotdeauna conștiința și senzația agoniei, poate explica cel mult o acceptare dureroasă amestecată cu frică, în niciun caz o iubire sau o simpatie pentru fenomenul morții.” (E. Cioran, Pe culmile disperării)

Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 la Rășinari, aflat pe atunci în comitatul Sibiu. După liceu, studiază filosofia la Universitatea din București și pleacă în Germania cu o bursă prin 1933. Într-un final se regăsește la Paris, unde rămâne până la sfârșitul vieții. Dar ținta postării mele nu e biografia lui, ci o introducere în universul său literar palpabil. Nu e un comentariu pe text, criticii literari și-au făcut și își fac treaba. Sunt exemplificări menite să-i comemoreze scrierile, odată cu „ziua lui” de pe 8 aprilie, celebrată în contextul uneia din marile sale teme. 


„Întocmai ca gândurile, muzica se instalează în golurile vitale. ... Nu e revelator că-n infinitul muzicii și-n infinitul morții se topește totul în noi, că materia își pierde marginile, că ne sfărâmăm granițele pentru a oferi întinderi năpădirii sonore și mortale?” (E. Cioran, Căderea în timp)

 M-am dus spre librărie să achiziționez 5 volume. Le-am parcurs cu atenție și contradicții. În mintea mea de atunci interpretările se formau cu întârziere, căci fraze întregi treceau prin filtrul propriu după taduceri îndelungate. 

 Fiecare frază scrisă alb pe negru de Cioran reprezintă un citat veritabil. 

 Stilul specific m-a purtat prin conversații cu divinitatea, cu agonia, extazul, melancolia, cu sentimente doar imaginate până atunci, cu spațiul și timpul, solitudinea, credința, muzica, boala...
„Conștiința nu poate atinge o anumită intensitate decât dacă organismul suferă și chiar se dezagregă: conștiința, la începuturile ei, este conștiință a organelor. Cât timp suntem sănătoși, le ignorăm; boala ni le revelează, ne face să înțelegem cât sunt de importante și de fragile și cât de mult depindem de ele.” (E. Cioran, cădere în timp - Despre boală) 

Filosofia lui atinge multiple aspecte ale ființei, mă simțeam oarecum neputincioasă în fața expesiei existenței conturate și voiam să-l descopăr prin prisma scrierilor sale. 
„Pe când omul este chinuit de regretul paradisului, îngerii suferă de nostalgia lumii.” (E. Cioran- Lacrimi și sfinți)

„Isus a fost un Don Juan al durerilor”, spune Cioran după ce povestește cum o tânără din America de Sud, Rosa de Lima, își înfige un ac în cununa cu flori de pe cap care îi înțeapă necontenit fruntea, pentru Iisus -exemplu de vocație pentru durere, spune el. Știu că m-a mișcat tare termenul de Don Juan al durerilor.
„PĂCAT ȘI TRANSFIGURARE- Există multă bucurie în neliniște și multă voluptate în suferință. Fără acest compromis superior, cine știe dacă s-ar mai fi găsit oameni care să-și caute fericirea în nefericire și salvarea pe drumuri de întuneric, și dacă ar mai fi posibilă o mântuire prin ocolurile răului.” (E. Cioran, Cartea amăgirilor)

(Cartea amăgirilor o am la București, de aceea lipsește din poze, dar în telefonul meu e -evident-prezentă. Mania citatelor ...)

În încheiere, pe Youtube vă invit să urmăriți următorul filmuleț concis foarte bine realizat de The school of life:

„Viața dezvoltă plenitudinea și vidul, exuberanța și depresiunea”; (E. Cioran, Pe culmile disperării)- primul citat memorat de mine și punctul de plecare. De-atunci aproape totul s-a conturat. EnJOY!


0 comments